miercuri, 13 aprilie 2011

Cancerul din sticlă

Preluat de aici.
Cancerul din sticlă. Lista cu valorile nitraţilor existenţi în apa plată care se vinde în România
12 April 2011
De când cu Revoluţia şi schimbările în rău petrecute în ultimii 21 de ani de democraţie şi capitalism sălbatic, românii s-au dedulcit la apă ambalată. Mă rog, nu este chiar vina lor, mai ales că pe ţevile de apă curge cancer, nu viaţă.
Şi pentru că fără apă nu putem trăi, iar cu aia de la robinet ne apropiem rapid de moarte, cumpărăm la greu apă plată, gata îmbuteliată şi la îndemână aşezată pe rafturile de la supermarket. Şi pentru că mâncăm neadecvat, setea devine aprigă, astfel că ajungem să scoatem rapid multimilionari în euro pe cei care ne vând apă de la robinet îmbuteliată ca apa plată.
Exact! Banala şi deloc ieftina apă pe care o luăm de la supermarket ca să ne ferim de bolile ce vin pe ţeava din bucătărie nu este deloc ceea ce credem. Şi ea conţine microorganisme, dar şi alte substanţe care pot provoca nu doar nelinişte în familie, ci şi tragedii.
Recent, Evenimentul zilei a scris despre pericolul care pândeşte în sticla de apă plată sau minerală. În articol se menţiona că aproape toate produsele existente pe piaţa românească, comercializate drept apă plată, conţin substanţe dăunătoare. Avertiza, de asemenea, prin vocea specialistului Gheorghe Mencinicopschi, că un consum zilnic de apă plată găsită la noi în comerţ poate provoca moartea bebeluşilor.
Pentru cei mai curioşi, găsiţi aici cum şi cât de periculoşi sunt nitraţii ingeraţi din apă.
Ce nu găsiţi însă sunt valorile substanţelor nocive descoperite de laboratorul Larex în apele minerale şi plate ce se comercializează în România.
VerticalNews vă prezintă azi un document în care sunt înregistrate valorile nitraţilor în fiecare dintre mărcile de apă plată de la noi. Click pe fiecare fotografie pentru mărire.
Vom reveni şi cu prezentarea altor buletine de analiză a apelor pe care le cumpărăm de la magazin. Până atunci, vezi aici cum sunt apele minerale din România. Descoperă care ape minerale NU sunt bune pentru un consum zilnic, dar şi comparaţia dintre apele noastre minerale şi cele franţuzeşti, considerate printre cele mai bune din lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu