marți, 26 iunie 2007

E pur si muove

Se vede ca se misca lucrurile in bine.
Dupa ce acum doua zile ma zgaiam la un galbior cu o bulina rosie ce anunta Zapp on board, fara sa vad mare lucru la bordul masinii, am putut sa ma dumiresc in sfarsit ce insemna asta.
Zapp a spart din nou gheata cu o alta gaselnita. Sa vedem ce face concurenta.

Zapp pune Internet in Fly Taxi

Aparut in editia din 27 Iunie 2007
Compania lanseaza un serviciu bazat pe tehnologia Hot Spot, destinat celor 100 de taxiuri care deservesc Aeroportul International “Henri Coanda”.
Serviciul, lansat ieri, este bazat pe tehnologia Hot Spot si este extrem de simplu de folosit, clientii neavind nevoie de un card de date, soft sau cunostinte tehnice pentru a beneficia de o conexiune mobila broadband. Prin acest serviciu, orice aparat wireless de tipul laptop, telefon mobil, Palm sau PDA poate fi conectat cu usurinta la sistemul Zapp, beneficiind imediat de o conexiune la Internet de mare viteza, sustine Zapp.
Primele zece minute vor fi gratuite, dupa care clientul poate cumpara un card prepaid de la soferul masinii respective, care ii ofera acces la Internet pentru doi dolari pe ora.
Intre cele doua firme nu a existat un contract, fiind vorba despre “un parteneriat in care fiecare cistiga din valoare adaugata”, conform unor surse din cadrul Zapp. Cu alte cuvinte, Zapp a platit modemurile si router-ele, reteaua fiind deja instalata, dar cistiga din vinzarea cardurilor prepaid de doi dolari, iar Fly Taxi ofera un nou serviciu clientilor sai. Zapp nu a vrut sa ofere valoarea cheltuielilor pentru acest parteneriat.
Aceste retele in miscare sint conectate la Internet cu ajutorul unui router mobil si a unui modem care comunica cu reteaua EV-DO Zapp, disponibila pe toata raza orasului Bucuresti si in alte 61 de orase din Romania.
Viteza de transmitere a datelor este de pina la 2,4 Mbps, oferind calatorilor acces la e-mail, date, jocuri, chat, Internet banking sau la orice alta activitate pe care o efectueaza in mod normal si frecvent cind sint online, si toate acestea in timp ce calatoresc intre doua destinatii.
„In decursul timpului am fost cu totii martori ai evolutiilor si inovatiilor inregistrate de industria auto, care au adus in masina functii din viata de acasa sau de la birou: CD, radio, redare filme. In aceste conditii era doar o chestiune de timp pina cind si Internetul de mare viteza devenea parte integranta a acestui mediu”, a declarat Mircea Girbovan, director de vinzari Zapp.
In afara de punctele Hot Spot din Fly Taxi, Zapp are in Romania alte 200 de puncte Hot Spot. Tariful acestora este acelasi (primele zece minute gratuite, apoi doi dolari pe ora).
Zapp este compania de telefonie mobila numarul patru din Romania din punctul de vedere al utilizatorilor, cu 500.000 de clienti la sfirsitul anului 2006.
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=11858&art=31231&cHash=222fc57b80